Conflictul dintre SUA și Iran nu dă semne de atenuare, după ce Președintele Trump a respins răspunsul Teheranului la ofertele de pace din weekend.
Prețurile petrolului rămân ridicate, însă sunt în scădere în ultima perioade din cauza unei combinații de factori, printre care diminuarea cererii și creșterea producției în alte părți ale lumii. Titlurile de valoare americane continuă să atingă noi maxime, în timp ce cele europene rămân în urmă, iar dolarul pare să își fi reluat deprecierea treptată față de majoritatea monedelor. Cursul esențial EUR/USD se apropie acum de nivelurile de dinainte de război, în timp ce monedele de pe anumite piețe emergente, precum realul brazilian, înregistrează creșteri semnificative în această perioadă.
În contextul unor negocieri de pace anevoioase și de durată, atenția piețelor se îndreaptă acum din nou către impactul pe care blocarea strâmtorii Ormuz îl are asupra economiei reale. Problema critică rămâne măsura în care șocul prețurilor la energie se va propaga, generând presiuni inflaționiste generalizate în întreaga economie. Raportul privind inflația din luna aprilie, publicat marți în SUA, ne va oferi una dintre primele perspective directe asupra problemei. Economiștii anticipează doar o revenire modestă a indicelui de bază, însă gradul de incertitudine rămâne ridicat. Piețele globale de obligațiuni sunt tensionate și manifestă doar un nivel minim de răbdare în fața surprizelor negative legate de inflație. O serie de date privind producția industrială din luna martie, provenite din Marea Britanie și Zona Euro, vor încheia calendarul evenimentelor macroeconomice ale săptămânii.
USD
Datele privind situația pieței muncii, fără sectorul agricol, din luna aprilie a fost cel mai recent indicator dintr-o serie de rapoarte economice care sugerează că, până în prezent, economia SUA este aproape complet neafectată de războiul din Iran și de creșterile fulminante ale prețurilor la energie rezultate în urma acestuia. Ritmul de creare de locuri de muncă a revenit pe creștere, iar media ultimelor trei luni, de 48.000 de locuri de muncă nete lunar, contrazice ipoteza unei relaxări a pieței muncii. Acest fenomen survine în contextul în care forța de muncă a încetat să mai crească, pe fondul măsurilor stricte luate împotriva imigrației și al îmbătrânirii populației. Aceste date nu fac decât să confirme semnalele transmise de numărul săptămânale de cereri de indemnizații de șomaj, care au înregistrat o tendință de scădere în ultima perioadă.
Mult temuta „apocalipsă” a locurilor de muncă provocată de Inteligența Artificială pare să nu se concretizeze, în condițiile în care angajatorii percep tehnologia mai degrabă ca pe un instrument complementar, decât ca pe un substitut pentru personal. Cu toate acestea, veștile economice bune nu au fost de mare ajutor dolarului american săptămâna trecută. După cum am văzut în ultimul an, pare să existe un paradox: datele economice relativ solide raportate de SUA se dovedesc a fi pe deplin compatibile cu o depreciere a dolarului american.
EUR
Discursurile oficialilor Băncii Centrale Europene (BCE) au căpătat un ton mai agresiv (hawkish, care favorizează o politică monetare axată pe controlul inflației prin creșterea ratelor dobânzii și înăsprirea politicii monetare) în ultima perioadă, majoritatea membrilor consiliului subliniind necesitatea unei vigilențe sporite împotriva așa-numitelor „efectele de runda a doua” (adică și majorări salariale și, implicit, la o spirală inflaționistă prelungită) generate de șocul prețurilor la energie. Așteptările privind o majorare a dobânzii în următoarea ședință a băncii din luna iunie capătă accente de certitudine, iar contrastul cu poziția ezitantă a Rezervei Federale contribuie la reducerea decalajului dintre ratele dobânzii peste Atlantic. Acest context va reprezenta o sursă esențială de sprijin pentru moneda unică pe termen mediu, prognoza noastră indicând o continuare a deprecierii treptate a dolarului până în anul 2027.
Pe termen scurt, moneda unică rămâne extrem de vulnerabilă la evoluția conflictului din Iran, care exercită deja un impact negativ disproporționat asupra economiei zonei euro. Indicii PMI (Purchasing Managers' Index, adică indicele directorilor de achiziții din sectoarele servicii și manufacturier) din luna aprilie confirmă această tendință, semnalând o economie aflată în plină contracție. Prin urmare, viitoarele negocieri de pace vor fi critice pentru cursul EUR/USD. Vestea unui acord de pace temporar ar putea da din nou un impuls monedei unice, deși există un risc considerabil de depreciere în cazul în care negocierile eșuează, având în vedere că o mare parte din știrile pozitive par să fi fost deja integrate prețurile actuale ale instrumentelor de pe piață.
GBP
Lira sterlină a rezistat remarcabil de bine în fața rezultatelor alegerilor locale din luna mai, parțial datorită faptului că eșecul masiv al Partidului Laburist fusese deja anticipat și reflectat în prețurile instrumentelor de către piețe. Investitorii mizează pe faptul că înfrângerea zdrobitoare a Partidului Laburist nu va pune capăt mandatului lui Keir Starmer imediat, însă presiunea asupra premierului pare se să intensifice în zilele următoare, în condițiile în care mai mulți parlamentari din propriul partid îi cer deja demisia. La momentul redactării acestui raport, niciun posibil rival din aripa de stânga nu și-a lansat oficial candidatura pentru a-l înlocui, deși există zvonuri conform cărora laburiști de frunte precum Angela Rayner și Wes Streeting își evaluează opțiunile în spatele ușilor închise.
Ceea ce sperie cel mai mult piețele este posibilitatea unei schimbări bruște de direcție spre stânga, fenomen care ar putea atrage după sine taxe mai mari, o emisiune mai amplă de obligațiuni de stat (gilts) și o primă de risc fiscal extinsă, deja integrată în evaluarea activelor britanice. Între timp, datele macroeconomice au depășit, în general, așteptările, deși economiștii se întreabă dacă nu cumva această evoluție este rezultatul unor anomalii statistice post-COVID în calcularea sezonalității datelor. Prin urmare, raportul lunar privind PIB-ul pentru luna martie, publicat în această săptămână, capătă o importanță sporită.
Analize aprofundate și opinii ale experților:
Raportul privind piața valutară G10 – Aflați cele mai recente analize privind principalele monede
De asemenea, nu trebuie ratat:
