Vestea că SUA și Israel au demarat o acțiune militară comună împotriva Iranului s-a răspândit după închiderea perioadei de tranzacționare, într‑o săptămână în care un calm relativ a caracterizat piețele financiare.
La prima vedere, impactul acestor evoluții asupra piețelor pare a fi relativ limitat, parțial și pentru că investitorii anticipaseră deja o escaladare a tensiunilor. Faptul că atacul a survenit într-un moment când piețele erau închise a avut, la rândul său, o contribuție pozitivă, piețele saudite scăzând cu doar cu 2% pe durata sfârșitului de săptămână. Deși investitorii au cumpărat monede cu statut de refugiu, cum ar fi dolarul și francul elvețian, în tranzacțiile de luni dimineață din Asia, mișcările au fost până acum moderate. Prețul petrolului a crescut accentuat , cu peste 10%, pe fondul informațiilor că Strâmtoarea Ormuz, principala cale de aprovizionare cu petrol pentru piețele asiatice, va fi practic închisă pe termen scurt.
În următoarele zile, atenția va fi monopolizată de știrile legate de război. În mod special, dacă acest conflict se va încheia rapid sau se va prelungi și dacă Strâmtoarea Ormuz va rămâne sau nu închisă pentru transportul maritim. Pe lângă evoluțiile din Iran, operatorii de tranzacționare vor urmări cu interes raportul privind piața muncii, fără sectorul agricol (NFP) din SUA, care urmează să fie publicat vineri, deoarece noi șansele ca Rezerva Federală să reducă din nou ratele dobânzii sunt reduse în absența unei deteriorări susținute a pieței muncii.
USD
În mod normal, situația pieței muncii de vineri ar fi principalul punct de interes al săptămânii. Ne așteptăm ca datele publicate să continue să reflecte un număr modest de locuri de muncă nou create, că nu se manifestă un fenomen de concedieri în masă și o creștere sănătoasă, deși nu excesivă, a salariilor. Datele privind prețurile la nivel de producători au confirmat săptămâna trecută absența unei tendințe descendente clare, inflația rămânând peste valoarea țintă. Prețurile mai ridicate ale petrolului nu vor avea o contribuție pozitivă, deși statutul SUA de exportator net se poate traduce într-o realitate în care acestea reprezintă, la nivel net, un factor pozitiv pentru dolar.
De vreme ce dolarul și‑a menținut statutul de activ de refugiu sigur în perioade de conflicte geopolitice, ne așteptăm ca tendința sa depreciere să ia o pauză în următoarele săptămâni. Amploarea aprecierii va depinde însă de durata și magnitudinea conflictului. Deși principalii lideri ai Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) au fost eliminați, nu putem avea deocamdată certitudinea în ce măsură acest lucru marchează începutul unei schimbări istorice de regim sau dacă succesorii acestora nu vor umple pur și simplu vidul de putere astfel creat. Orice semn în direcția celei de-a doua ipoteze va fi reprezenta însă un sprijin suplimentar pentru dolar.
EUR
Raportul preliminar privind Indicele prețurilor de consum (IPC) de marți ar trebui să ne ofere dovezi suplimentare că Banca Centrală Europeană (BCE) a reușit să readucă inflația spre valoarea țintă. Riscurile geopolitice pot exercita o oarecare presiune pe euro pe termen scurt, însă cea mai mare parte a petrolului transportat prin Strâmtoarea Ormuz are ca punct de destinație Asia, nu Europa. Totuși, o creștere persistentă a prețurilor petrolului va afecta negativ moneda comună, dat fiind statutul de importator net de energie al continentului european.
Multe atârnă de viteza cu care se va soluționa conflictul. Conform Președintelui Trump, operațiunile din Iran sunt „înaintea programului”, deși pentru moment nu există semne de negocieri sau în direcția încetării focului. Pe de altă parte, nici Rusia, nici China nu par dispuse sau capabile să sară în ajutorul aliatului lor, Iranul, ceea ce nu poate fi decât un semnal bun pentru piețe.
GBP
După toate probabilitățile, lira sterlină va suferi în următoarele săptămâni. Războiul din Iran a majorat primele de risc, care, în mod istoric, s-au dovedit că au un impact negativ asupra lirei. În plus, și riscurile politice interne s-au accentuat semnificativ. Pierderea suferită recent de Partidul Laburist a unui loc sigur în fața Verzilor de extremă stângă a dat apă la moară aripii laburiste radicale, crescând riscul de indisciplina fiscală și transmițând semne se rău augur pentru piața obligațiunilor de stat (gilts) și pentru liră.
Într-o notă pozitivă, sprijinul din dobânzi rămâne solid, iar datele economice recente au surprins pozitiv. Așteptările pe scară largă sunt ca Banca Angliei să taie din nou dobânzile în următoarea ședință a Comitetului de Politică Monetară (MPC) această lună, însă surprizele pozitive recente aduse de datele privind activitatea economică din Regat, mai ales raportul privind vânzările cu amănuntul din luna ianuarie, ne îndreptățesc să ne așteptăm ca MPC să încline spre o poziție mai hawkish, adică favorabilă menținerii ratelor dobânzii la niveluri ridicate cu scopul de a ține inflația sub control.
