Piețele primesc cu urale acordul-cadru dintre SUA și Iran, care va pune capăt conflictului, prețul petrolului atingând cel mai scăzut nivel de la începutul ostilităților.
Ceea ce piețele au anticipat, evoluțiile din weekend au confirmat: acordul de pace SUA-Iran este, de această dată, la un pas de semnare. Prețurile petrolului s-au prăbușit, obligațiunile au crescut, acțiunile au explodat, Oferta Publică Inițială pentru SpaceX a decurs fără cusur, iar aproape toate monedele majore s-au apreciat față de dolar, în frunte cu cele de pe piețele emergente. Cu toate acestea, dolarul s-a dovedit a fi remarcabil de rezilient per ansamblu. Performanța superioară a economiei americane și sentimentul că degradarea instituțională din SUA nu este atât de gravă pe cât se temea au redat o parte din strălucirea dolarului american. Moneda americană a pierdut doar o mică parte din aprecierea de care s-a bucurat în timpul războiului față de monedele europene. La polul opus, monedele de pe piețele emergente au înregistrat, în general, performanțe mult mai bune pe durata întregului ciclu război-pace.
Deși ședința Băncii Centrale Europene (BCE) de săptămâna trecută a fost lipsită de surprize, după cum se aștepta aproape toată lumea, reuniunea Rezervei Federale de săptămâna aceasta promite să fie extrem de animată. Este aproape o certitudine că FOMC (Comisia Federală pentru Piața Deschisă) va menține dobânzile neschimbate miercuri, însă divergențele majore dintre membrii cu drept de vot privind direcția viitoare de acțiune vor fi în centrul atenției. Săptămână se prefigurează a fi una de foc și pentru Regatul Unit, marcată miercuri de publicarea datelor despre inflație pe luna mai și joi de decizia Băncii Angliei. În plus, alegerile parțiale vor hotărî dacă Andy Burnham are undă verde să atace poziția de lider a lui Keir Starmer în Partidul Laburist. Ședințele marilor bănci centrale vor concura astfel pentru atenția operatorilor de tranzacționare cu ecourile acordului dintre SUA și Iran, ale cărui detalii complete nu au fost încă date publicității.
USD
În timp ce inflația globală a crescut până la 4,2% din cauza exploziei prețurilor la energie, componenta de bază dă o gură de oxigen Rezervei Federale stagnând sub pragul de 3% și netrădând așa-numitele efecte de runda a doua (adică inclusiv majorări salariale și, implicit, o spirală inflaționistă prelungită) pe scară mai largă. Cu toate acestea, prețurile de producție continuă să indice o propagare a inflației de-a lungul lanțului de aprovizionare.
Inflația persistentă și datele macroeconomice solide dau apă la moară aripii dure din FOMC (hawks, adică adepților unei politici monetare care favorizează controlul inflației) această săptămână, însă membrii moderați (doves, adică adepții unei politici monetare care favorizează creșterea economică) vor miza pe acordul de pace și pe plonjonul prețurilor la termen la energie, factori care vor atenua mecanic efectul exploziei prețurilor. Ne așteptăm ca dolarul să își reia treptat tendința descendentă, pe măsură ce fluxurile către activele cu statut de refugiu se inversează parțial, iar Ofertele Publice Inițiale (OPI) masive din sectorul inteligenței artificiale vin în completarea ofertei nesfârșite de titluri de stat, crescând volumul de active denominate în USD care își caută cumpărător.
EUR
BCE a majorat ratele dobânzii, reușind performanța de a nu face niciun fel de promisiuni legate de pașii următori. Comunicările au fost o oarecare tentă „agresivă” (hawkish, care favorizează o politică monetare axată pe controlul inflației prin creșterea ratelor dobânzii și înăsprirea politicii monetare), deși acordul dintre SUA și Iran și scăderea prețurilor petrolului care i-a urmat au determinat piețele să își tempereze mult așteptările legate de alte două creșteri ale ratelor în acest an. Acordul la care am făcut referire anterior este, fără îndoială, un aspect pozitiv atât pentru economia Zonei Euro, cât și pentru moneda comună, deși reacția acesteia din urmă a fost dezamăgitoare până acum.
Urmează o săptămână calmă pe plan local din perspectiva calendarului macroeconomic; totuși, datele finale privind inflația pe mai pot suferi modificări, iar indicele ZEW are șansa unui prim reviriment datorită optimismului din jurul acordului de pace. Estimăm o evoluție a monedei unice spre maximele intervalului recent de tranzacționare, pe fondul acordului de pace și al valului de optimism de pe piață.
GBP
Recenta evoluție superioară a lirei sterline față de restul monedelor europene va fi pusă la grea încercare în zilele următoare. Evenimente deosebit de importante vor marca agenda macroeconomică, deciziile monetare și scena politică. Raportul privind inflația în luna mai, publicat miercuri, va influența ședința cheie a Băncii Angliei de a doua zi. Deși nu sunt așteptate surprize în ceea ce privește nivelul dobânzii, voturile taberei „dure” (hawkish) din Comitetul de Politică Monetară (MPC) ne vor oferi date esențiale despre șansele ca Banca Angliei să mai intervină cu majorări de rată în acest an.
În cele din urmă, deși victoria lui Andy Burnham în alegerile parțiale de joi din Makerfield nu este nici pe departe o certitudine, rămâne favoritul. Cu toate acestea, o înfrângere surpriză a lui Keir Starmer în fața contracandidatului său ar declanșa, probabil, o apreciere rapidă și de scurtă durată a lirei sterline. Per total, va fi una dintre cele mai aglomerate săptămâni pentru lira sterlină în 2026.
Analize aprofundate și opinii ale experților:
Raportul privind piața valutară G10 – Aflați cele mai recente analize privind principalele monede
De asemenea, nu trebuie ratat:
